Whitney Houston a fost de trei ori la medic, înaintea decesului său
Înmormântarea lui Whitney Houston are loc în această sâmbătă, iar noi informaţii privind modul în care artista şi-a petrecut ultimele zile de viaţă încep să iasă la iveală.
Potrivit revistei Star, cântăreaţa a fost la medic de trei ori cele opt zile de dinaintea decesului său. În 2, 7 şi 8 februarie, artista şi-a vizitat doctorul din Beverly Hills, urmând ca în 10 februarie, cu doar 48 de ore înainte de tragică sa moarte, să fie văzută din nou într-un centru medical, pentru intervenţii chirurgicale.
"Am fost la cabinetul medicului şi Whitney era acolo", a declarat Melanie Amaro pentru CNN. "Am avut şansa să o întâlnesc şi să stau de vorbă cu ea".
Autorităţile din Los Angeles au emis deja citaţii pentru a li se prezenta fişele medicale şi reţetele prezentate la farmaciile şi furnizorii de medicamente de unde Houston şi-a achiziţionat pastilele găsite în camera sa de hotel.
"Am contactat deja o serie de medici şi le-am prezentat cereri pentru a ne elibera documentele", a declarat Ed Winter, legistul Los Angeles County. "Eu ştiu că există rapoarte în care scrie că ea s-a innecat sau a luat o supradoză, însă nu vom spune un rezultat final privind moartea ei, până când toate testele vor fi finalizate".
Se pare că unul dintre controalele de rutină pe care le-a făcut Whitney cu doar câteva zile înainte să fie găsită moartă nu a avut rezultate în regulă.
Conform revistei Star, cântăreaţa a vizitat şi un chirurg din Beverly Hills, Marc Mani, pentru nişte intervenţii chirurgicale, însă acesta a refuzat orice fel de procedură, din cauză că Houston nu a trecut examenul de rutină, care îi testează pacientului inima, plămânii şi ficatul., Ea era preocupată de aspectul ei şi îşi dorea un facelift", a declarat o sursă.
Doctorul Mani a refuzat să conforme dacă Whitney Houston a apelat la serviciile sale, invocând motive de confidenţialitate.
NewsTM













Comentarii
Publică un comentariu nou