VIDEO Ilie Năstase a sărit “la gâtul” ziariştilor
Implicat de câteva zile într-un scandal cu iz de corupţie, Ilie Năstase a fost întâmpinat la aeroportul Henri Coandă de un grup de jurnalişti.
Întrebat despre acest subiect, fostul tenismen şi-a ieşit din fire şi a început să îmbrâncească şi să arunce cu insulte la adresa reprezentanţilor presei.
"Bă, tu eşti prost? Bă, eşti prost? Vrei să te iau la bătaie?... Băi, tâmpitule, pleacă mă dracu de aici!... Asta e şi mai prost că şi râde. "Eşti şi gras şi prost!", au fost câteva din vorbele rostite de sportiv la adresa jurnaliştilor.
Imaginile, inregistate cu camera video, au rulat ieri toată ziua pe posturile TV şi în presa on-line. Fostul tenismen şi-a atras critici din partea unor persoane publice precum Adriana Bahmuteanu care a declarat că şi-a schimbat părerea despre el şi că nu a procedat corect.
Ilie Năstase motivează însă ieşirile violente pe seama stresului prin care trece în ultima perioadă, agravat de veştile că sora lui este bolnavă. În plus, fostul tenismen spune că nu i se pare în regulă să dea interviuri oricând vrea presa.
"Faptul că s-au invitat singuri acolo m-a deranjat foarte mult. M-au sunat când eram la Paris şi le-am spus să nu vină pentru că oricum eram supărat că sora mea este bolnavă. Totuşi, ei au venit şi asta m-a deranjat. E dreptul meu să nu vorbesc şi să am intimitate. Numai în România mi se întâmplă aşa ceva, ei vor şi când stai pe toaletă să le dai un interviu. Eu le-am spus că tocmai veneam dintr-un spital din Franţa şi nu am chef să dau interviu, dar se pare că nu au înţeles. Dacă nu înţeleg, înseamnă că sunt animale sau?", a explicat Ilie Năstase la Cancan TV.













Comentarii
Publică un comentariu nou