Poli, fără bani alocați în Consiliul Local
Primarul Gheorghe Ciuhandu a declarat astăzi, în cadrul ședinței extrordinare a Consiliului Local, că a văzut auditul efectuat de firma KPMG la Poli. Edilul-șef al orașului n-a dorit să divulge conținutul documentului, însă a lăsat să se înțeleagă că situația nu e tocmai roză.
„Am văzut auditul, mi l-a dat domnul Ostaficiuc pe semnătură. Momentan e confidențial și nu pot să spun prea multe. Nu știu dacă vom finanța sau nu clubul. Consilierii locali n-au văzut încă auditul, deci nu știu despre ce e vorba. Noi am lăsat o poziție în bugetul local. E vorba despre 1 milion de lei, care ar urma să fie alocată fotbalului, dar pentru echipele de juniori și tineret. Vom vedea cum evoluează lucrurile, iar bugetul poate fi rectificat. Problema e că acest club momentan n-are licență. Riscăm să pățim ca anul trecut. Această problemă ar trebui să și-o lămurească ei”, a declarat Ciuhandu.
Primarul Timișoarei recunoaște că are o relație tensionată cu Marian iancu, însă spune că acest aspect nu ar putea efectua o eventuală decizie a consilierilor locali de a sprijini clubul alb-violet. „Având în vedere comportamentul și atitudinea domnului Iancu față de mine, eu nu mai am ce discuta cu acest om. Oricum, Consiliul Local va decide dacă finanțează echipa, nu eu”, a mai spus Ciuhandu.
225 de milioane de euro este bugetul orașului Timișoara în 2012
0 lei sunt alocați, în acest moment, către Poli
Gabriel Toth












Comentarii
Publică un comentariu nou