OPINIE: Păcatul Heaven-ului

Azi de dimineaţă însă, am primit de la o prietenă de-a mea un link prin care am ajuns pe facebook,  la pagina Heaven Boicot, http://www.facebook.com/HeavenBoicot, pagină care a strâns deja 2500 de fani. Atunci mi-am zis că lucrurile au încetat să mai fie doar o „mojicie” şi a devenit ceva mult mai important.

De ce? Pentru că unul din lucrurile cu care se laudă mereu timişorenii este acela că oraşul lor este cel mai occidental, cel mai european şi „cel mai cel” oraş din România.

Revenind la cazul tinerei, motivul pentru care i s-a interzis accesul în club a fost disconfortul pe care l-ar fi putut crea tocmai ea celorlalţi clienţi, pentru că atmosfera în seara respectivă era „aglomerată”, erau foarte mulţi oameni care dansau, iar culoarele clubului sunt destul de înguste.

Dacă eşti sceptic, îţi spui în gând că poate a fost doar o întâmplare, însă în acelaşi articol se spune că doamna şi soţul său au revenit în altă zi la club, când nu era aglomeraţie, iar răspunsul celor de la intrare a fost acelaşi, un „NU” mare.

În acest punct, atmosfera cazului devine scandaloasă. De două ori se întâmplă acelaşi lucru: nu este lăsată să intre în club ceea ce mă face să mă întreb: unde ne aflăm? În secolul înapoiaţilor, în era cavernicolilor, în oraşul miserupist sau în societatea discriminărilor?

Multe întrebări, puţine răspunsuri, iar furia care mă cuprinde atinge multe grade Celsius şi nu e de la canicula de astăzi. În mintea mea, Timişoara a fost şi rămâne cu mulţi ani înaintea multor oraşe din România ca evoluţie, însă şi aici se găsesc mârlani, xenofobi şi oameni care fac discriminări.

Drept dovadă este faptul că de câteva zile, internetul este înroşit de indignarea oamenilor care au aflat de cazul Laviniei  Rausch,  posesoare a unui titlu Miss World University Timişoara (1997), dar şi una dintre tinerele care s-au clasat pe podiumul concursului de frumuseţe Miss Vest din anul 1998. Cariera sa de model i-a fost spulberată în urmă cu opt ani după un accident de maşină, când şi-a fracturat coloana vertebrală.

Ca urmare a celor două refuzuri primite de a fi lasată să intre în club, Lavinia a hotărât să apeleze la singura posibilitate de a protesta şi de a-şi arăta indignarea cu privire la ceea ce i se întâmplă în secolul 21: presa. Cu ajutorul ei, tânăra are acum suficiente dovezi şi hotărârea necesară unui proces împotriva conducerii clubului.

În urma acestor măsuri, a mişcării de boicot pe Facebook sau a mesajelor de genul: „Nu mi-aş fi imaginat aşa ceva, mai ales în Timişoara, care se pretinde un oraş mai deschis şi mai civilizat” sau „Ruşine lor!”, administraţia clubului a hotărât să-şi ceară scuze în public şi să dreagă situaţia, poate poate o să scape de acest scandal care nu le face cinste deloc.

După episodul scuzelor publice, a urmat episodul concedierii ţapului ispăşitor: singurul vinovat găsit pentru acest incident a fost angajatul firmei de pază. Convenabil pentru ei, dar nemulţumitor pentru Lavinia, care s-a simţit rănită şi şi-a amintit încă o dată de condiţia sa.

Dacă spunem „trăim în România”, „mda...numai în România se poate întâmpla”, înseamnă că ne conformăm şi nu rezolvăm nimic.

Eu am un răspuns pentru această mentalitate şi nu este „să ne ferească Domnul să trecem prin astfel de situaţii”.

Doamnelor şi domnilor, totul depinde de fiecare om în parte pentru că fiecare dintre noi, părţile, alcătuim totul, România şi înainte de a mai gândi în acest fel, ar trebui să stăm şi să spunem în gând pentru o secundă: „eu ce pot face pentru a schimba acest lucru” sau „exemplul propiu poate modifica ceva”.

C.T