Nicolae Țăranu: „România are nevoie de un guvern de tehnocrați”
Domnule Țăranu, întreaga Românie a fost marcată de proteste în ultimele zile. Ce v-a determinat pe dumneavoastră personal să vă alăturați manifestanților?
Sunt de acord și eu cu revendicările care sunt acum la nivel național, adică schimbarea președintelui și a executivului. Există și argumente raționale, nu numai emoționale pentru a se realiza acest lucru. Bineînțeles, aici e un miting, se strigă lozinci, dar eu întotdeauna am fost mai rațional. Am ieșit în stradă și în 1989, deși n-am strigat „Jos Ceaușescu!”, dar eram clar în favoarea acelei schimbări.
Ce reproșați actualei puteri?
Actuala putere a greșit, în ultimii trei ani, în ceea ce privește prioritățile reformei. Deficitul bugetar era, în mod evident, prea mare și nu am fi rezistat. Dar nu s-a tăiat de unde trebuie, ci de unde nu trebuie. România are cele mai mici cheltuieli și cei mai puțini oameni în sănătate, învățământ și administrație. E un paradox, deoarece mulți români au impresia că e invers. Eu mă uit pe date statistice, pe date ONU și ajungem la o situație incredibilă.
Concret, unde considerați că a greșit Traian Băsescu?
Cred că președintele Băsescu a greșit când a transformat în ținte sănătatea și învățământul și a manipulat opinia publică împotriva acestor două domenii. A obscurizat însă o problemă importantă, cea a companiilor de stat, a regiilor autonome, unde sunt pierderi imense. Acolo, puterea actuală nu a găsit soluții. Și nu numai puterea actuală, ci și ceilalți de dinainte. Eu întotdeauna am criticat toate guvernele, pentru că aici e problema principală a României. Fostele intreprinderi socialiste nu au fost conduse așa cum trebuie după 1989. S-a furat, s-a politizat și de aici au apărut toate nenorocirile, pentru că, treptat, societatea s-a contaminat cu corupție și am ajuns într-un moment critic.
„Există pericolul unei schimbări violente”
Ați ieșit în stradă și în 1989. Se aseamănă în vreun fel situația de atunci cu cea de acum?
În 1989 a fost o schimbare violentă, care putea fi prevenită. Cred însă că există și în prezent un asemenea pericol. Foarte mulți români vor să îl schimbăm pe Băsescu, însă spun că nu avem cu cine. Cu o asemenea mentalitate extrem de fatalistă, se ajunge la ceea ce filozfii numesc „sfârșitul istoriei”. O națiune care crede că are un conducător care nu poate fi schimbat, ori pentru că e prea bun, ori pentru că e prea rău, a ajuns la capătul drumului.
Considerați, totuși, că România a ajuns deja în acest punct?
Nu cred că România a ajuns încă aici. Cred că există o alternativă fericită, cred că putem găsi un alt conducător. Firește, în mod legal, democratic, nu prin uciderea actualului sau prin violență. Cred însă că sistemul politic e imatur în acest sens. Atât puterea, cât și opoziția ar trebui să găsească o soluție de deblocare a acestei crize. Poate că cei din piață nu au suficientă credibilitate, se folosește și un limbaj nepotrivit. Dar România are personalități, are soluții pentru a debloca criza.
„României îi trebuie un guvern de tehnocrați, după modelul Italiei”
Care e prima schimbare ce ar trebui realizată în acest moment în România?
Primul pas care ar trebui făcut acum ar fi o schimbare de guvern, care imediat ar atenua tensiunile. Noul guvern n-ar trebui să fie unul de uniune națională, pentru că aceasta e o formulă destul de ambiguă, ci unul mult mai credibil, în care să apară tehnocrați, după modelul italian. Cred că noi semănăm mult cu italienii ca mentalitate. Și în Italia, după o politizare excesivă a guvernului Berlusconi, a venit Mario Monti, un tehnocrat, un om cu o mare credibilitate. Situația s-a calmat, iar în Italia au început să se facă, pas cu pas, reforme. Cred că asta e soluția pentru România.
E posibil un guvern de tehnocrați chiar și în actualul context politic al țării?
E posibilă o asemenea variantă, însă numai dacă Traian Băsescu va înceta să fie un președinte-jucător, va sta în expectativă și își va reduce implicarea în privința executivului. Cred că ar fi o soluție de bun simț, iar lumea ar renunța la aceste revendicări. Nu spun că Traian Băsescu nu e un președinte legitim, însă nu mai e legitim de facto, deoarece majoritatea populației nu îl mai dorește. Și-ar putea corecta această imagine, spre binele României.
Ce ar trebui să facă un nou guvern, pentru a nu repeta greșelile executivelor precedente?
Noul guvern ar trebui să schimbe prioritățile, să înceapă reformele în regiile statului. Mă refer mai ales la această Companie Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale, unde sunt pierderi enorme. Mă uit anual pe buget și rămân îngrozit de ceea ce se întâmplă. La sănătate și învățământ, nu cred că mai trebuie făcute niciun fel de ajustări. Dimpotrivă, trebuie mărit bugetul la sănătate.
Schimbările din sistemul de sănătate au stat la baza ieșirilor masive în stradă din ultima săptămână...
Această soluție cu privatizarea sistemului de sănătate e foarte periculoasă în prezent. S-a întâmplat și la fondul de pensii. Dacă se iau bani la ora actuală de la sănătate și se dirijează înspre casele private de sănătate, cred că se dereglează din nou finanțarea acestui domeniu. Nu consider că acum e momentul pentru asemenea reforme, care se fac numai în perioade de creștere economică. Nici în occident nu încearcă nimeni să restructureze sistemul în perioade de criză.
În ultimii ani, am asistat la un exod substanțial al populației, mulți români preferând să părăsească țara. A constituit acest lucru vreodată o variantă pentru dumneavoastră?
Eu vorbesc în cunoștință de cauză, dar și cu sufletul. Am trăit în țara asta, nu vreau să plec, însă mă doare situația tinerilor. Eu am o vârstă, cariera mea profesională s-a împlinit, am un anumit prestigiu. Dar tinerii nu au viitor. Iar aici îmi amintesc de 1989. Atunci Ceaușescu le confiscase viitorul. Actualii politicieni, nu numai Traian Băsesscu, au făcut același lucru, prin lipsa lor de moralitate.
Gabriel Toth












Comentarii
Publică un comentariu nou