Ministrul Gabriel Berca: "Există disfuncţionalităţi la nivelul autorităţilor locale. Rezolvaţi-le!"
În cadrul videoconferinţei, ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, s-a declarat nemulţumit de cum merg lucrurile la nivel local în ceea ce priveşte deszăpezirea şi gestionarea problemelor cauzate de fenomenele meteorologice din ultimele două săptămâni.
"Am sesizat că există disfuncţionalităţi la nivelul autorităţilor locale. Rezolvaţi-le! Nu putem interveni pentru a rezolva problemele doar noi de la Bucureşti, ci şi autorităţile locale din teritoriu. În acest sens, disputele comitetelor pentru situaţii de urgenţă de pe plan local şi judeţean să nu se mai răsfrângă la nivel naţional. De aceea, le cer prefecţilor să-şi exercite atribuţiile şi să înceapă să tragă la răspundere autorităţile locale. În acest sens, o să constituim şi un pachet legislativ pentru ca prefecţii să poată înterveni şi să aplice sancţiuni pentru disfuncţionalităţi", a declarat ministrul Administraţiei şi Internelor (MAI), Gabriel Berca.
Mai mult, ministrul Berca întăreşte ceea ce prefectul judeţului Timiş, Mircea Băcală, declara cu câteva ore mai devreme că va amenda primarii care nu au instituit serviciul de permanenţă.
"Prefecţii să dea amenzi dacă este cazul atunci când există cod galben sau portocaliu, ca să nu mai vorbim de cod roşu, iar la primării nu există permanenţă. Aplicaţi legea şi daţi amenzi. Verificaţi şi materialele de intervenţie pentru fiecare localitate. Trebuie să ne pregătim pentru perioada următoare pentru că nu ştim ce va fi. Sper ca data viitoare, când va mai exista cod galben sau portocaliu, să vă intraţi în rol fără pretexte!", a mai declarat ministrul Gabriel Berca.
La finalul întrevederii, ministrul a ţinut să precizeze că vor veni bani de la minister pentru situaţii de urgenţă, bani care însă nu vor ajunge la Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, ci la Consiliul Judeţean şi la Consiliul Local, iar fiecare prefect în parte va trebui să verifice transparenţa cu care aceste fonduri vor fi folosite. În acest caz, prefectul Mircea Băcală, alături de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, trebuie să prioretizeze zonele şi să hotărască care au o nevoie reală de aceste fonduri.
C.T












Comentarii
Publică un comentariu nou