Fetele din Timişoara. Alexandra Cobzariu: „Îmi place să dau la freză, la portari”

Invitata noastră se consideră, în primul rând, o iubitoare de câini. „Îmi plac toate animalele, dar mai ales câinii. Ajut pe oricine, oricând. Sunt prea pesimistă”. Prietena ei cea mai bună, Adriana Ghilea, spune că Alexandra „este ambițioasă și nu-i place să piardă. Este o prietenă foarte bună”.

Din atletă, handbalistă

Înainte să se apuce de handbal, Alexandra a practicat, o perioadă, atletismul. „Eram în generală și făceam atletism. Am participat și la crosuri, până într-o zi, când a venit un profesor și a selecționat câțiva pentru handbal”. În clasa a 8-a s-a apucat de handbalul de performanță, la LPS Banatul. 

Junioratul – cea mai frumoasă perioadă

 Alexandra își amintește cu plăcere de perioada junioratului. Atunci, când era antrenată de Ghiulai Lucian, a legat multe prietenii frumoase. „Cea mai frumoasă perioadă din handbal, a fost cea când m-a antrenat Ghiulai Lucian, când s-au legat multe prietenii, cea mai importantă și stabilă, cu Adry. Multe amintiri plăcute. Aș da timpul înapoi. Să am energia de atunci”. La junioare 3 a obținut calificarea la turneul final, de la Caracal, unde s-au clasat pe locul 8. La junioare 1, în clasa a 12-a, a ocupat locul 6 la „școlare”, la turneul final de la Piatra Neamț.

Nemty…

Alexandra s-a născut în Germania, acesta fiind unul din motivele pentru care a fost poreclită Nemty. „Porecla mi-a fost dată de Ghiulai Lucian. De atunci, am rămas Nemty, și din cauză că sunt născută în Germania. Înainte mi-a mai spus Alemania, nemțoaico sau proasto”. Handbalista era dată afară de la antrenamente pentru că avea gura mare, dar, între timp, s-a mai maturizat și și-a schimbat atitudinea. „La fiecare antrenament eram dată afară pentru că aveam gura mare. M-am maturizat și m-am mai cizelat. M-am cumințit”.

„Am alunecat cu picioarele într-o găleată și am picat” 

De juniorat se leagă și două dintre „năzbâtiile” pe care și le amintește râzând. „Eram la junioare 2, la turneu. În meciul cu Severin, mă ciondăneam cu adversara de pe partea mea, până când m-a scos din minți. Am primit pas de la o colegă. I-am făcut fentă că-i dau una în față de a picat aia în genunchi. Am pus-o în fund”. Cealaltă povestioară este legată de un meci amical, contra Universității. „Tot în perioada junioratului, am avut un meci de pregătire contra Universității Timișoara. În vestiar, după meci, mai mici fiind, urlam, zbieram și râdeam, până când, din vestiarul alăturat, a intrat una din senioare peste noi. Eu eram chiar în spatele ușii. N-am mai apucat s-o iau la fugă. Am alunecat cu picioarele într-o găleată și am picat”, povestește, amuzându-se, Alexandra.

Început greu la Universitatea

În clasa a 12-a, Tiberiu Puta a adus-o la Universitatea. Începutul a fost destul de greu pentru ea, pentru că era considerată junioară și nu prindea să joace prea multe minute, iar când intra, era folosită pe o poziție care nu îi plăcea, ceea ce a demoralizat-o. „La început, am fost denumită junioară. Trebuia să car mingile, împreună cu prietena mea, Adriana. Înainte de meciuri, mai mergeam și după apă. În primul an de senioare la U, prindeam să joc la meciurile de acasă 3 minute, maxim, pe meci, pe extremă dreapta, iar asta m-a demoralizat foarte mult și mi-am pierdut încrederea în mine”.

Bronz la Universitare

În primul an de facultate, Alexandra a participat la campionatele universitare, unde a obținut medalia de bronz. Echipa a fost condusă de Tiberiu Puta. Tot bronz au obținut și la un turneu în Serbia. „De când joc la Universitatea, am participat în anul 1 de facultate la Universitare, unde am luat medalia de bronz, cu Tibi Puta antrenor. Tot atunci am fost invitate la sârbi, la Belgrad, la un turneu de pregătire, unde am luat bronz”.

Neșansa accidentării

La începutul acestui sezon, la Universitatea au rămas puține senioare, iar noul antrenor îi acordă încrederea de care are nevoie. „La început de campionat, am rămas foarte puține senioare, și au adus junioare. Antrenorul care a venit, nou, la echipă, are mai multă încredere în mine și mă lasă să arăt că pot să joc handbal. Anul ăsta am ajuns titulară”. Alexandra nu a putut să profite, până acum, de șansa de a fi titulară, pentru că, înainte de startul campionatului, s-a accidentat grav la genunchi și a ratat prima parte a sezonului. „La turneul de pregătire de la Reșița, înainte să înceapă campionatul, m-am accidentat și, din păcate, m-am operat”. Handbalista și-a revenit și este pregătită să profite de minutele pe care le petrece în teren. 

Alexandra… ca jucătoare 

Extrema stângă a făcut atletism, în „tinerețe”, și a rămas cu o calitate foarte utilă pentru handbal: viteza. „Nemty” are forță în șut și spune că „îmi place să dau la cap la portari, la freză. Îmi place să-mi încurajez colegele, pe apărare mai mult. Când greșesc, mă ambiționez singură”. Și în afara terenului, este o mare fană a mișcării. „Poți să-mi interzici orice, doar să nu mă pui să stau într-un loc. Îmi place să merg pe jos, n-am stare”. 

Scurta carieră de arbitru

Alexandra a cochetat o vreme și cu arbitrajul. A urmat cursurile în clasa a 10-a și a ajuns să arbitreze două turnee internaționale masculine. Handbalista a decis să renunțe la arbitraj, pentru că nici aici nu s-a bucurat de încrederea de care avea nevoie ca să crească și consideră că erau împinși alții în față. „În clasa a 10-a, am hotărât să urmez cursuri de arbitraj. Am arbitrat echipe de județ. Am fost la două turnee internaționale masculine, la Jimbolia. Arbitram juniori 4, 3 și 2. M-am hotărât să mă las pentru că cei cunoscuți, și cu nume, erau delegați, chiar dacă nu mergeau la ședințe. Nici aici nu mi-a fost acordată încredere”.

Sport…

Printre jucătorii preferați îi enumeră pe Ivano Balic, Laurențiu Toma și Ramona Maier. Ca echipe, ține cu HCM Poli – la handbal, BC Timișoara – la baschet, și Steaua București – la fotbal. Îi place să joace fotbal. „Jucam obligata în spatele blocului, să dăm în bară. Mai îmi plac tenisul cu piciorul și ping-pong-ul”. Dacă nu se ținea de handbal, ar fi continuat cu atletismul. Merge la meciuri de handbal și de baschet masculin, ori de câte ori are ocazia. „Îmi place să merg la meciurile de handbal, cu Adry. Acolo ne simțim în largul nostru. Nu lipsesc la nici un meci de baschet masculin, care are loc în Timișoara. Tot timpul suntem la sală”.

Restul timpului…

O zi normală, din viața Alexandrei, include facultatea, antrenamentele, dar și timp dedicat celor dragi. „Trezit la ora 7. Mă duc la facultă, mă plictisesc pe acolo și aștept să treacă cât mai repede. Merg la antrenament, iar după o mică pauză, mă duc la sala de forță. La 10:30 – somn. Timpul liber, ca și restul timpului, îmi place să mi-l petrec cu prietena mea, Adriana, și cu familia. Nu sunt adepta cluburilor, dar și când ne strângem, ne distrăm maxim”.

Pe viitor…

„Nemty” este studentă la facultatea de educație fizică și vrea să o încheie cu bine. Își dorește o carieră în handbal și, după, în antrenorat. Vrea cel puțin doi băieți, pe care să-i facă sportivi, și să-și răsplătească părinții pentru eforturile depuse. „Să-mi termin facultatea cu bine și să-mi fac o carieră în handbal. Să antrenez împreună cu prietena mea, eu fiind secundul. Să am cel puțin doi băieți și să fac din ei sportivi. Să-mi pot răsplăti părinții pentru eforturile depuse atât în sport, cât și în viața de zi cu zi”, a încheiat Alexandra Cobzariu.

Andreea Vlase