Pentru îmbunătăţirea vieţii sexuale: Pilates sau Yoga?
Aceasta metodologie de reabilitare fizică a fost numită iniţial de către inventatorul sau, “Contrology” (arta controlului) , deoarece avea la baza conceptul unui control absolut al individului asupra corpului şi minţii, controlând astfel toate aspectele vieţii sale. Principiile ce stau la baza acestei metodologii sunt atribute ideale aduse celor mai bune tehnici de practicare a sexului.
După cum am aflat, exerciţiile Pilates au avut drept punct de iniţiere practicile şi mişcările de Yoga. Şi atunci cum distingem cele două metode şi cum anume contribuie fiecare la îmbunătăţirea calităţii vieţii în general şi al vieţii sexuale în special?
Atât Yoga cât şi Pilates oferă foarte multe beneficii în ceea ce priveşte îmbunătăţirea vieţii sexuale. Yoga are capacitatea de a elibera organismul de orice fel de stres, astfel încât sunteţi mult mai relaxaţi în timpul actului sexual. Yoga se concentrează mai mult pe relaxarea spirituală, în timp ce Pilates acorda o atenţie sporită relaxării şi tonifierii musculare (fitness) . Întărind musculatura ce participa activ în timpul actului sexual, creşte categoric şi rezistenţa corpului, iar senzaţiile resimţite sunt mai puternice, acutizate.
Yoga vă poate ajuta să vă amplificaţi câmpul de mişcare, starea de bine a organismului, în timp ce Pilates oferă tărie nucleului corporal şi revitalizează celulele şi corpul de la interior către exterior, contribuind la dezvoltarea armonioasă şi senzuala a formelor corporale.
În timp ce Pilates reprezintă un exerciţiu perfect de control al posturii corporale, yoga îşi dovedeşte eficienta în controlul respiraţiei.
Fiecare dintre atuurile celor două tehnici reprezintă elemente care educate şi coordonate într-o manieră corectă, armonioasă vă pot amplifica trăirile spirituale, mentale şi sexuale.
Exerciţiile Pilates vă pot învăţa cum să beneficiaţi de sex la nivel înalt
• Un planşeu pelvic puternic (orgasme mai bune, mai puternice), flexibilitate (diversitatea poziţiilor sexuale) şi un abdomen tonifiat (rezistenţa fizică la oboseală) echivalează cu un sex de calitate şi momente fierbinţi în dormitor.
• O platformă pelviana mai puternică înseamnă orgasme mai puternice.
Muşchiul pubo-coccigian numit şi muşchiul dragostei, are un rol foarte important în timpul actului sexual prin controlul contracţiilor şi relaxării musculare
• Muşchi abdominali mai puternici ajuta la o susţinere mai fermă în timpul sexului.
Exerciţiile Pilates cresc gradul de flexibilitate corporală, dar şi capacitatea de mişcare şi coordonare a articulaţiilor. Şoldurile uşoare, flexibile vă oferă o uşurinţă mai mare în mişcare, fluiditate în mişcări şi un sentiment de autonomie corporală.
Exerciţiile Pilates presupun o respiraţie adâncă, cu timpi controlaţi (expiraţie la momentul dificil al exerciţiului şi inspiraţie la momentul de relaxare al exerciţiului).
Respiraţia susţinută oxigenează foarte bine celulele sangvine şi trimite oxigenul către muşchi într-un ritm mai rapid. Creşterea fluxului sangvin determina creşterea sensibilităţii organelor sexuale, iar bărbaţii pot beneficia de erecţii mai puternice, o perioadă mai mare de timp.
Sexul reprezintă mai mult o stare mentală decât una fizică. Concentrarea mentală, relaxarea psihică amplifica trăirile emoţionale. Puterea de concentrare dar şi de relaxare utilizată în exerciţiile Pilates pot fi folosite eficient şi în “antrenamentul” sexual.
La fel ca şi exerciţiile cardiovasculare (alergat, aerobic) , şi exerciţiile Pilates va lăsa un sentiment nemaipomenit de bună dispoziţie, veselie.
Sexul nu reprezintă doar o acţiune fizică, ci şi una chimică. Endorfinele (neuro - chimicale) capăta o stare dinamica avansată în urma unui exerciţiu fizic. Vă ajuta să vă căpătaţi o stare de împăcare şi concentrare. Atât starea psihică cât şi exerciţiul fizic (tărie, flexibilitate) sunt în strânsă legătură cu intensitatea orgasmelor.De asemenea exerciţiul fizic vă oferă mai multă încredere în ceea ce priveşte corpul dvs, prin creşterea gradului de concentrare asupra capacităţii sale fizice şi aspectului sau tonifiant. Pentru o femeie, însuşi sentimentul că arată bine, sexy poate fi un adevărat afrodiziac, care să sporească pe loc libidoul.
Formaţi-vă rezistenta la oboseală şi educaţi-vă puterea de care dispuneţi pentru a susţine ritmul sexual al partenerului său a prelua controlul “ deasupra “ situaţiei.










Comentarii
Publică un comentariu nou