Cum se nasc muntii?

Când două placi continentale se ciocnesc direct, un volum uriaş din scoarţa terestră este împins în sus, aşa cum se întâmplă la ciocnirea a doua trenuri, văzută cu încetinitorul. Odată munţii formaţi însă, asupra lor se abat alte forţe ale naturii, erodându-i până ce întregul proces se reia, în decursul a milioane de ani.Formarea munţilor este un ciclu nesfârşit, masive aflate în diverse stadii ale acestui ciclu putând fi întâlnite pretutindeni în lume.

În vreme ce plăcile se deplasează, acţionate de curenţii de convecţie din manta, pe fundul mărilor şi al oceanelor se acumulează sedimente. Acestea constau în fragmente de roci vechi, preluate de pe continentele mărginaşe, la care se adăugă scheletele milioanelor de creaturi minuscule care trăiesc şi mor în apele mării. În mod ciudat, aceste sedimente vor face la un moment dat parte din munţii viitorului.

În cele din urmă, marginile plăcii oceanice sunt împinse pe sub cele care poartă continentele.Temperaturile sunt atât de mari la aceste adâncimi, încât placa oceanică se topeşte, antrenând în acest fenomen o parte a sedimentelor şi a rocilor din placa continentala. Fiind mai uşoare decât cele solide, rocile lichide se ridică prin scoarţa terestră, formând un şir de vulcani de-a lungul liniei de ţărm a continentului. Vulcanii născuţi astfel se constituie în lanţuri muntoase tinere, precum Anzii pe ţărmul vestic al Americii de Sud şi Munţii Cascadelor pe coasta vestică a Americii de Nord. Vulcanii tineri erup frecvent şi în ciuda „tinereţii”, pot atinge înălţimi impresionante.

Muntele Aconcagua din Anzi este cel mai înalt punct din cele două Americi : 6.960 m. Sub presiunea enormă, în scoarţa continentala pot apărea falii : blocuri mari de scoarţa sunt împinse unele peste altele, separate de linii de demarcaţie uriaşe, aproape orizontale. În Himalaya, Vârful Annapurna – al optulea din lume ca altitudine - este format din calcar vechi, împins peste rocile mai tinere. Aceleaşi presiuni provoacă încreţirea dramatică a rocilor, toate marile lanţuri muntoase ale lumii fiind formate din roci cutate şi faliate la scară mare.Intensitatea încreţirii scade odată cu depărtarea de zona de coliziune, creând munţi de încreţire marginali, precum masivele exterioare ale Appalasilor din estul SUA.Acestea s-au format când Africa şi America s-au ciocnit, acum circa 300 de milioane de ani.

Munţii din Ţara Galilor s-au format prin aceste fenomene cu 450 de milioane de ani în urmă, dar eroziunea i-a redus în decursul mileniilor la înălţimea modestă de azi.

Cel mai „înalt” vârf

Punctul aflat la cea mai mare distanţă de centrul Pământului este vârful unui vulcan stins din Ecuador : Chimborazo. Deoarece Terra este „umflată” la Ecuator, Chimborazo este cu 2.150 m mai „înalt” – măsurând din centrul planetei – decât Vârful Everest. Măsurat însă de la nivelul mării, Chimborazo are o înălţime de doar 6.267 m, faţă de cei 8.848 m ai muntelui Everest.