Psihologul va raspunde

Confidenta sufletelor voastre

Ai nevoie de un sfat şi nu ştii cui să îl ceri? De azi înainte, eu vreau să devin cea mai bună prietenă a ta! Este suficient să îmi trimiţi un mail (click aici! sau psiholog@newstm.ro ). Identitatea ta nu va fi făcută publică, ci doar răspunsul pe care ţi-l voi da. Fiecărui mail îi voi răspunde cât mai rapid, în spaţiul alocat acestei rubrici.

Cu drag,

psihologul Codruţa Ciurlea

---------------------------------------------------------------------------------------

Bună ziua,
Cu ceva vreme în urmă am căutat un tratament psihologic/psihiatric  pentru problema mea. M-am adresat în diferite perioade de timp la câţiva psihologi şi psihiatri.  Unii mi-au spus că nu am problema despre care vorbeam, alţii nu înţelegeau în ce exact constă ea.
 
Am fost la  un psihiatru care m-a tratat timp de aproape un an. Deşi mi-a fost recomandat de prieteni ca fiind un bun specialist, am mari îndoieli în ce priveşte metodele lui, cel puţin aplicate mie:

- Vorbea mai mult decât mine, pretinzând că mă înţelege mai bine decât mă înţeleg eu pe mine.

- Temele discuţiilor de la şedinţe nu aveau legătură între ele, chiar dacă se promitea că vom continua tema la şedinţa următoare.

- Îmi dădea de fiecare dată cateo temă de acasă, dar niciodată nu verifica dacă am făcut-o şi nici nu se baza pe rezultatele ei.

- Dacă vroiam să vorbesc despre ceva ce mă preocupă, deşi mă asculta, continua cu altceva, aparent fără legătură cu ce am început.

- Dacă întrebam cât timp aproximativ va urma tratamentul, spunea că depinde de progresul meu, dar încă nu acum. Nu mi-a arătat niciun indiciu referitor la cum să măsor progresul în tratament..

- Dacă puneam întrebare de ce procedează într-un fel sau altul, îmi răspundea de fiecare dată că medicul ştie mai bine şi că trebuie să am încredere.

- Din cauza medicamentelor prescrise (la farmaciile nu am găsit acel preparat şi am folosit un altul cu aceeaşi substanţă activă) era să-mi pierd slujba, deoarece mi-era tot timp somn şi nu puteam să mă
concentrez.

Am discutat această problemă, dar nu mi-a permis să reduc doza medicamentului.

În final un alt psiholog într-o şedinţă de jumătate de oră mi-a explicat esenţa problemei şi a trasat o schemă de tratament.

Aplicându-l, treptat am scăpat de problema mea. Mi-am luat libertatea să întrerup şedinţele şi să reduc doza medicamentelor la zero.

Ţin să precizez că nu caut să mă răzbun sau să pun la îndoială competenta acestui psihiatru. Însă aş vrea să întreb dacă există o modalitate de a verifica procedurile unui medic, care aparent nu dau
rezultate, fie pentru a schimba medicul, fie pentru a opri tratamentul. Asta  în condiţiile de dependenţă de acest medic, care spune că tratamentul încă nu s-a terminat şi nu-mi poate reduce doza medicamentelor.
Mulţumesc mult.

Răspuns Alexandru

Problema pe care mi-aţi prezentat-o este foarte importantă. Am să vă spun de ce. Psihiatrul este absolventul facultăţii de medicină cu o specializare sau mai multe în domeniul psihiatriei şi doar el are competenţa de a prescrie medicaţie. Psihologul este absolventul facultăţii de Psihologie care de asemenea are specializări pe diverse terapii, dar nu are competenţa de a prescrie medicaţie, doar dacă este şi absolvent al facultăţii de medicină cu specializare psihiatrie. Acum, eu nu ştiu ce probleme aveţi dvs, sau ce probleme v-aţi confruntrat. Este posibil ca problema dvs să nu fi fost de competenţa unui psihiatru. Un psihiatru face o schemă de tratament care se bazează în primul rând pe medicaţie. Şi în paralel cu medicaţia prescrisă de domnia sa trebuie făcută o intervenţie de către un psihoterapeut.

Cum puteţi verifica? Apelând la încă o părere a unui specialist şi chiar la a treia părere. După ce îmi descrieţi dvs a existat o comunicare defectoasă. Nu aţi reuşit să aveţi încredere în el şi nu v-aţi simţit înţeles şi ascultat. Când există astfel de probleme terapeutul trebuie ori să rezolve această "defecţiune" ori să vă trimită la un alt coleg. Oricât de competent ar fi un specialist nu poate ajuta pe toată lumea. Dar asta este deja problema acelui specialist, nu a dvs. Cred că nu s-a stabilit între voi o "empatie". Mă bucur mult dacă aţi găsit un terapeut care să vă ajute. Problemele de natură psihică şi psihiatrică sunt foarte greu de gestionat. Când mai aveţi îndoieli mergeţi pe recomandări şi cereţi părerea a încă unui specialist. Recomandările sunt uneori subiective, mai ales cele date de colegii specialistului respectiv.

Cea mai mare calitate a unui specialist este aceea de a asculta şi de a gestiona anumite situaţii ivite în relaţia terapeutică. O altă calitate a unui specialist este să ţină cont de nevoile celui pe care îl are în cabinet. Fiecare specialist, psihiatru sau psiholog, psiho-terapeut îşi are propria "metodă" de intervenţie terapeutică. În general un bun terapeut ştie să se "muleze" pe problema celui consiliat, pentru că fiecare caz este unic.

Sper că sunteţi acum într-o stare afectivă şi mentală  bună. Vă urez multă sănătate.
 

--------------------------------------------------------------------------------------

Pentru că am primit mesaje în care eram întrebată cum se alege un psiholog sau psihoterapeut potrivit problemei dvs, am să vă răspund astfel:

 Interesaţi-vă ce înseamnă psihoterapia şi identificaţi problema care v-a determinat să apelaţi la ajutorul unui specialist.

O informare preliminară vă va ajuta să identificaţi mai uşor tipul de terapie pe care să-l urmaţi, dar şi specialistul căruia să vă adresaţi. Nu în ultimul rând, îl va ajuta şi pe terapeut să interacţioneze mai uşor cu dumneavoastră, odată ajuns la un cabinet.

Veţi înţelege ce se întâmplă în timpul şedinţelor de terapie şi veţi evita momentele de tăcere stânjenitoare: mulţi dintre cei care ajung pe fotoliul din cabinet nu ştiu ce să spună, cu ce să înceapă.

Identificaţi tipul de terapie care se potriveşte problemei pe care o aveţi.

Psihoterapia s-a diversificat, existând mai multe forme, aplicate în funcţie de tipul problemei ce necesită rezolvare. Astfel, terapia de grup se adresează persoanelor cu probleme de relaţionare, terapia de cuplu sau consilierea maritală se aplică în cazul cuplurilor căsătorite sau nu, în care au apărut tensiuni sau disfuncţii de comunicare etc.

 Tipuri de psihoterapie

1. Psihoterapie psihanalitică este o metodă psihologică care se bazează pe teoria şi tehnica psihanalitică. Datorită unei aplicări mai flexibile a acestora, în comparaţie cu psihanaliza, psihoterapia psihanalitică reuşeşte să se adapteze mai bine la necesităţile, dorinţele şi posibilităţile fiecărui pacient în parte. Acest lucru permite adesea o reducere considerabilă a duratei tratamentului şi a frecvenţei şedinţelor, fără o diminuare importantă a beneficiilor finale.

Psihoterapia psihanalitică se adresează tuturor celor care au suferinţe de natură psihică său (psiho)somatică, precum şi oricărei persoane care doreşte să-şi îmbunătăţească capacitatea de relaţionare cu sine şi cu lumea înconjurătoare, celor care doresc să obţină aceste beneficii importante într-un timp rezonabil de scurt, dar nu mai au naivitatea să creadă în schimbările spectaculoase pe care unele dintre celelalte metode de psihoterapie speră să le producă în numai câteva săptămâni sau luni de tratament.

2. Terapia analitică (jungiana) urmăreşte o schimbare în profunzime prin regăsirea sensului interior şi reconectarea la valorile şi nevoile intrinseci ale fiinţei umane. Este o terapie dinamică ce se axează pe Individ, aducând în prim plan toate elementele valoroase ale acestuia, cât şi pe cele care dau sens vieţii. O a doua componentă a terapiei este analiza punctelor slabe, a vulnerabilităţii, a acelor atitudini şi aşteptări care nu îi permit persoanei să se simtă împlinită.

Problemele psihologice sunt văzute ca un rezultat al conflictelor inconştiente, tocmai de aceea pishoterapeutul îl acompaniază pe pacient în procesul de transformare a materialului inconştient în material conştient. Prin interpretarea viselor şi a altor materiale, psihoterapeutul îşi ajută pacienţii să devină mult mai conştienţi de procesele inconştiente şi mai puternici individual.

Terapia analitică se adresează tuturor persoanelor care:
- doresc o dezvoltare psihologică armonioasă
- se confruntă cu probleme personale sau care ţin de relaţia de cuplu sau de familie
- au suferit o pierdere (deces, divorţ)
- resimt teamă, singurătate, tristeţe sau furie
- au probleme psihosomatice

Terapia analitică intervine cu succes în stări depresive şi de anxietate, cât şi în tratarea simptomelor fobice şi obsesive. De asemenea, poate readuce echilibrul psihic după perioade de dependenţă (alcool, droguri) sau dependenţe afective şi de alimentaţie (bulimie, anorexie).
 
3. Psihoterapia Experienţială este o metodă holistică, centrată pe analiza de simbol, dezvoltare personală şi autoschimbare prin intermediul unor instrumente terapeutice de genul: exerciţiu provocator, improvizaţie şi meditaţie creatoare cu suport artterapeutic şi expresiv. Se utilizează puterea transformatoare a metaforei şi a resemnificarii experienţei trăite, stimulând procesele de integrare şi unificare.

Este o terapie individuală sau de grup, atât pentru adulţi cât şi pentru copii şi adolescenţi. Plasează în centrul preocupărilor dezvoltarea şi transformarea umană.

Obiective: Deblocarea dezvoltării personale şi colective, activarea resurselor şi a intenţionalităţii creatoare în maturizarea psihospirituală şi în modificarea scenariilor de viaţă, regăsirea sensului şi autorevalorizarea în cadrul unui proces terapeutic unificator.

Efectele unei astfel de psihoterapii sunt: conştientizare extinsă şi autocunoaştere, autenticitatea, spontaneitatea şi calitatea abilitaţilor de contact şi a comportamentelor de rol (în cuplu, familie, relaţii interpersonale, profesie şi organizaţii), adaptare creativă, creşterea nivelului de autoacceptare, autoîncredere şi afirmare, stimularea empatiei şi a capacităţii de a iubi, creşterea capacităţii personale, familiale şi colective de a face faţă la stress, criză şi schimbare.

4. Hipnoză clinică, relaxare şi terapie eriksoniană. Spre deosebire de hipnoză clasică, în hipnoză ericksoniana, clientului i se induce o stare de conştientă intermediară (între starea de veghe şi somn), el păstrându-şi controlul asupra actelor sale şi integralitatea liberului arbitru. Terapeutul doar sugerează, nu impune nimic.

După ce terapeutul explorează sistemul de convingeri şi reprezentări al clientului ("mitologia personală"), el utilizează metafore în conformitate cu aceste mitologii personale care au darul de a deschide spiritul clientului spre potenţialităţi - soluţii neexploatate încă.

În hipnoză ericksoniană, tehnicile utilizate urmăresc ca problemele (simptomele) să fie rezolvate de clientul însuşi, la nivelul gândirii sale inconştiente, prin accesarea resurselor personale.

Este o terapie cu durată scurtă (3-6 luni) -  cu o şedinţă săptămânală de 50 min; în acelaşi timp, este o terapie activă, terapeutul recomandând teme pentru acasă, lucrul terapeutic continuând şi între şedinţele săptămânale.

Hipnoterapia este indicată în:
  - terapia durerii (atât cea acută, cât şi cea din bolile cronice);
  - tulburări anxioase;
  - tracul de examen;
  - tulburări de somn;
  - tulburări de alimentaţie;
  - stres posttraumatic;
  - tulburări fobice;
  - balbism;
  - boli psihosomatice (astm bronşic, boli dermatologice).

5.Psihoterapie de grup

Psihoterapia de grup este o formă de psihoterapie în care în care unul sau mai mulţi psihoterapeuţi relaţionează cu un număr de clienţi ca şi grup prin întâlniri periodice (de obicei săptămânal sau de două ori pe săptămână) abordând teme comune tuturor participanţilor acelui grup, cum ar fi depresie, anorexie, alcoolism, dependenta de droguri, dificultăţi interpersonale sau de cuplu, abuz fizic şi sexual, decesul cuiva apropiat, etc.).

Acest tip de psihoterapie în afară de avantajele evidente ale productivităţii şi costului mai scăzut decât psihoterapia individuală are şi avantajul de a fi mult mai eficientă în abordarea anumitor probleme.

Psihoterapia de grup constă în general în discuţii, tehnici expresive, psihodramatice, etc.

Câteva dintre multele beneficii ale psihoterapiei de grup:

psihoterapia de grup permite explorarea unor probleme într-un context social reflectă cu mai mare acurateţe viaţa reală.
psihoterapia de grup oferă oportunitatea de a observa şi reflectă propriile abilităţi sociale precum şi cele ale celorlalţi.
psihoterapia de grup oferă posibilitatea de a beneficia atât prin participare activa cât şi prin observare.
psihoterapia de grup oferă posibilitatea de a da şi primi feedback imediat în ceea ce priveşte îngrijorările şi problemele care afectează viaţa cuiva.
membrii unui grup psihoterapeutic beneficiază de abordarea problemelor lor într-un mediu confidenţial, suportiv şi prin ajutorul oferit altora în mod reciproc.
psihoterapia de grup induce şi păstrează speranţă. A participa la un grup terapeutic înseamnă să faci deja ceva pentru tine, să cunoşti oameni care se confruntă cu probleme similare.
psihoterapia de grup oferă multor oameni posibilitatea de a îşi da seama că problema lor nu e unică, ca şi alţii se confruntă cu probleme similare sau chiar mai grav.
psihoterapia de grup oferă posibilitatea informării, instruirea didactiva referitoare la anumite condiţii, sfaturi şi sugestii din partea terapeutului sau a celorlalţi membri ai grupului.
psihoterapia de grup ajuta participanţii să îşi descopere şi să îşi stimuleze altruismul, ajutându-i pe ceilalţi prin ascultare, sfaturi, încurajări
psihoterapia de grup îmbunătăţeşte abilităţile de socializare
psihoterapia de grup permite (şi chiar stimulează) comportamentul imitativ. Putem învăţa de la ceilalţi din propriile lor strategii de a face faţă anumitor situaţii.
psihoterapia de grup poate contribui la coeziunea socială, la sentimentul de apartenenţa, la o comunicare mai profundă.

6. Psihoterapia pentru copii şi adolescenţi

Copiii sau adolescenţii se pot confrunta cu o gamă largă de probleme, că: dificultăţi la şcoală; confruntarea cu o boală gravă; efectele neglijării, abuzului, traumelor; dificultăţi în relaţiile cu ceilalţi; separarea sau divorţul părinţilor; pierderea unei persoane importante din viaţa lor, etc.

Obiectivele consilierii copiilor şi adolescenţilor
 Învăţarea unor abilităţi de a face faţă cât mai bine schimbărilor legate de vârstă sau problemelor cu care se confruntă;
 Înţelegerea propriilor emoţii, exteriorizarea lor şi învăţarea unor strategii de a face faţa emoţiilor negative;
 Formarea unor abilităţi de relaţionare cu ceilalţi copii şi cu adulţii;
Formarea şi consolidarea unei imagini de sine pozitive;
Dezvoltarea responsabilităţii pentru propriile acţiuni şi decizii;
Formarea unor atitudini pozitive faţă de lume şi de ceilalţi.

Procesul de consiliere va fi unul adecvat vârstei copilului, va ţine cont de perioada de dezvoltare în care se afla acesta, dezvoltare cognitivă, emoţională, socială şi biologică.

  De multe ori poate există o incompatibilitate între dumneavoastră şi terapeut. Ce faceţi?

Psihoterapia presupune interacţiunea între persoane. Ca în orice relaţie umană pot apărea incompatibilităţi ce nu au nici o legătură cu calităţile profesionale ale terapeutului. La urma urmei, terapeutul este şi el om!

Dacă apare disconfortul pe parcursul şedinţelor, sentimentul că nu vă puteţi face înţeles, nu renunţaţi la psihoterapie. Spuneţi deschis ce simţiţi şi terapeutul va şti ce să facă.

Dacă nu sunteţi mulţumit, apelaţi la alt specialist, doar dumneavoastră sunteţi "angajatorul"!

Odată ce aţi intrat într-un program, respectaţi zilele şi orele stabilite pentru şedinţele de terapie.

Pentru că terapia să aibă rezultate este nevoie de o anumită disciplină pe care trebuie să o respectaţi.

Poate nu veţi observa rezultatele imediat, dar, în timp, veţi ajunge la concluzia că întâlnirile cu terapeutul vă vor influenţa în bine viaţa de zi cu zi. Veţi învăţa noi modalităţi de a percepe şi evalua realitatea şi veţi adopta modele de comportament mai adecvate situaţiilor cu care vă confruntaţi.

Sper vă am venit în sprijinul vostru. Vă doresc să trăiţi în armonie cu voi, cei de lângă voi şi cu persoanele cu care interacţionaţi.
 

---------------------------------------------------------------------------------------

Bună ziua!
 
Numele meu este M**A. Recent, am descoperit site-ul newstimisoara.ro şi rubrica  Psihologul va răspunde şi am îndrăznit să scriu pentru a cere un sfat. Aşa cum probabil vă aşteptaţi, e o problemă legată de relaţia mea. De aproape 6 ani, am o relaţie cu un băiat de care am fost îngrozitor de îndrăgostită. Cu multe suişuri şi coborâşuri în care am descoperit ba că are cont pe site-uri în care chipurile caută să-şi facă prieteni, ba avea mânia site-urilor porno, ba mămica lui intervenea "plină de bune intenţii" între noi... m-a cerut în căsătorie. Asta acum aproape 3 ani. De atunci, s-a calmat, în sensul că de logodit, s-a logodit, nunta ce-i mai trebuie. Am tot adus în discuţie această problemă. Mă aşteptam să fim aceeaşi "lungime de undă", adică să facem planuri, să ne pară bine că am ajuns aici... Anul trecut mi-am pierdut locul de muncă. În schimb, el în sfârşit a găsit un job în care câştigă foarte bine. Vara trecută, mă încuraja să fac "cercetări" pentru a găsi cele mai drăguţe oferte pentru o nuntă micuţă, dar să facem odată pasul acesta. Lucra în afara ţării. După ce s-a întors, nici măcar nu a avut curajul să-mi spună în faţă că s-a răzgândit. A venit ca şi cum nu el urma să se însoare, ... refuza orice discuţie. A plecat la maică-sa să-şi rezolve nişte probleme şi n-a mai dat niciun semn cam 2 săptămâni. Imaginaţi-vă că m-am simţit că o dobitoacă atunci când m-am văzut în situaţia de a-l întreba ce are de gând, ce facem, mai facem nunta aia sau nu. Mi-a explicat foarte relaxat că nu crede că eu sunt persoana aceea, pentru că mie nu prea-mi plac prietenii lui, că nu am vrut la un moment dat să merg la nunta unei rude de-a lui (am refuzat să merg pentru că în repetate rânduri, persoana nici măcar nu ne răspundea la salut atunci când ne întâlneam, de ce să fi mers doar pentru că-i e rudă?!). În fine, am rămas şocată. Apoi s-a întors şi mi-a explicat că eu nu trebuie să disper, că de ce îl presez, că dacă nu ar fi vrut să fie cu mine, nu am fi rămas atât timp împreună. A trecut un timp, apoi iar a început să spună că noi trebuie urgent să ne căsătorim, dar refuza să deschidem subiectul despre organizarea nunţii. Sincer, am început să mă împac cu ideea că e o mare minciună tot ce mi s-a întâmplat. Ştiu că probabil vă imaginaţi că sunt o mare proastă, dar credeţi-mă că au fost foarte multe momente în care lucrurile au mers bine între noi. Dar acum chiar nu ştiu ce să mai fac, ce să mai cred? Cum e posibil ca după 6 ani (acum am 31 de ani) să mă trezesc că partenerul îmi spune că îl presez, că nu e cazul să mă grăbesc, ba chiar că din cauza mea el îşi dă seama că are 34 de ani şi că e bătrân. Acum, el nu este în ţară. Avem şi câte o săptămână în care nu dă niciun semn şi când vorbim îmi spune că dacă m-am răzgândit în privinţa lui să-mi caut pe altul, că până în prezent el a fost prostul care n-a putut să mă lase. Mă întreb şi vă întreb, oare chiar sunt eu paranoică, oare lucrurile nu sunt chiar atât de tragice pe cât par, ci le dramatizez eu???? Ce aş putea să înţeleg din experienţa asta? În cine să mai cred?
 
Vă mulţumesc pentru răbdarea de a-mi citi mailul şi aştept un răspuns din partea dvs.
Numai bine!
M**A

Stimata D-ra M**A,

Mă bucur că mi-aţi scris. Cazul dvs este oarecum asemănător cu alte două cazuri prezentate în rubrică (dacă derulaţi pagina le veţi găsi). Din păcate cuplul dvs-relaţia dvs este în criză. Iubitul dvs are un comportament clar de persoană ce se sustrage dintr-o situaţie, dar, se pare că nu are curajul de a avea o discuţie lămuritoare şi sinceră ca între doi oameni maturi. V-aţi întrebat ce determină comportamentul lui? Nimeni din senin nu îşi modifică comportamentul, decât dacă are anumite motive. Când un partener te acuză că îl presezi, după o perioadă de 6 ani, este clar că nu îşi doreşte să îşi asume responsabilităţi. Eu  pot să vă spun să vă evaluaţi foarte dur relaţia (văd că sunteţi o persoană echilibrată) şi să luaţi o decizie. Într-un cuplu solid şi în care există iubire nu există asemenea situaţii. Foarte mulţi oameni se complac într-o relaţie, doar pentru a da bine sau de teama singurătăţii....În cine să credeţi? În dvs d-ra şi în "vocea interioară" (spune multe această voce,nu?). După cum am sugerat şi altor cupluri aflate în dificultate ar fi bine să consultaţi un consiler specializat în terapie de cuplu, asta dacă doriţi să vă salvaţi relaţia. Dacă nu, luaţi o decizie, chiar dacă acum doare. "Boala lungă,moarte sigură".... sună o vorbă românească. Vă urez multă putere şi sănătate şi nu uitaţi că meritaţi să fiţi iubită şi respectată.
 

----------------------------------------------------------------------------------------

Problema d-nei Gabriela

Numele meu este Gabi sunt căsătorită de 7 ani. Nu am un job. Sunt dependentă finaciar de soţul meu.
Acasă am programul super încărcat fiind prinsă cu treburile casnice şi cu educaţia copiilor.
Problema e soţul meu.Ne-am căsătorit şi după 3 luni de la căsătorie (probabil s-a ascuns până  când l-am prins) a început  cu conversaţiile  pe internet cu femei. Am încercat să fiu o mamă şi o soţie bună dar şi amanta lui …Nu a fost suficient pentru el...
Iubire între noi, nu mai există,relaţia dintre noi a devenit o obişnuinţă.. Minte în premanenţă, deja  nu-l mai pot  crede nici când, probabil, spune adevărul. L-am prins de câteva ori, chiar şi la ore târzii, vorbind la telefon cu ele, apoi pe net, etc...
L-am întrebat:" De ce faci aşa ceva ?!"!Nu mi-a dat nici un răspuns ..
L-am  întrebat:"De ce te-ai mai căsătorit, dacă nu eşti atras de mine?! -iar răspunsul lui – "Ca o bătaie de joc….ca să fii sclava mea"
E târziu să-şi mai revină la normal? I-am spus să se ducă să vadă un doctor sau un psiholog să se consulte cu el. Atitudinea lui nu mi se pare normală. Nu vrea, ignoră total nevoile mele şi nu-i pasă decât de ceea ce vrea el. Nu vreau să divorţez din cauza copiilor. Vă mulţumesc, aştept răspuns.

Doamna Gabi,

Desigur că este uşor să spui,"divorţează" sau "ai dreptul şi tu la o viaţă"...Problema pe care mi-o descrieţi pare destul de presantă şi observ că sunteţi marcată. O căsnicie nu se susţine de una singură. Într-o căsnicie este nevoie de respect şi afecţiune. Din păcate în  această căsnicie lipseşte comnunicarea şi respectul. Aţi spus că soţul vă spune "vreau să fii o sclavă", "Nu mă atragi".. Dvs sunteţi mulţumită? Desigur, nu. Dvs şi soţul dvs aveţi nevoie de o reconstrucţie a relaţiei voastre. Am înţeles că aveţi copii. Copiii suferă enorm când părinţii nu se înţeleg. Sunt alături de dvs şi îmi doresc să găsim împreună o soluţie. În primul rând trebuie să luaţi o decizie. Vreţi să vă salvaţi căsnicia? Îl mai iubiţi pe partenerul dvs sau vreţi să rămâneţi cu el pentru copii?
Nimeni nu are dreptul să vă calce în picioare demnitatea umană. Sunteţi un om, sunteţi o femeie. Nu contează dacă sunteţi grasă, slabă, urâtă sau frumoasă. Sunteţi femeie şi trebuie să trăiţi în condiţii civilizate. Când într-un cuplu se instalează asemenea discuţii este clar că acel cuplu nu mai funcţionează. Nu ştiu dacă soţul ar vrea, până la urmă, să mergeţi împreună la un consilier specializat pe terapie de cuplu. Dacă da, atunci, asta ar fi soluţia. Nimeni nu poate lua o decizie decât dvs. Eu în calitate de psiholog nu pot decide dacă să divorţaţi sau nu. Eu vă pot spune că aveţi nevoie să vă hotărâţi dacă continuaţi alături de partener sau dacă vă detaşaţi de el şi vă refaceţi viaţa. Nu este uşor să luăm decizii, dar, nimeni nu merită să trăiască în umilinţă şi tristeţe. Vă îmbrăţişez cu drag şi aştept să îmi mai scrieţi. (vă rog,să citiţi materialul despre dependenţa afectivă, din cadrul acestei rubrici. Poate vă ajută să înţelegeţi anumite lucruri)
 

---------------------------------------------------------------------------------------

RĂSPUNS PENTRU IOANA:

Problema mea este soţul meu căruia îi plac la nebunie pornografiile şi mai ales femeile goale. Nu există zi să nu-şi satisfacă plăcerea de a se uita la ele. Mă simt jiignită,dezamăgită, folosită şi incredibil de fustrată. Simt că nu mai rezist! Am discutat de mai multe ori pe tema asta însă fără niciun rezultat. Ce pot face?

Dependenţa de Pornografie – De ce este ea o problemă?
Problema dependenţei de pornografie este de cele mai multe ori problema unei percepţii deformate. Expunerea continuă la pornografie modifică modul în care dependentul de pornografie îi priveşte pe oamenii din jurul lui. Bărbaţii care folosesc pornografia tind mai degrabă să privească femeile ca nişte obiecte sexuale decât ca persoane preţioase care trebuie să fie respectate şi onorate. În relaţia de căsnicie, pornografia poate crea o barieră între soţ şi soţie. Deşi iniţial poate fi folosită pentru a adăuga “senzaţie” căsniciei, natura progresivă a pornografiei poate duce relaţia pe o pantă descendentă, pe care partenerul nu ar dori să meargă.

Dependenţa de Pornografie – Ce anume cauzează această dependenţă?
Ca şi dependenţă sexuală, dependenţa de pornografie rareori este cauzată de un singur factor; cel mai adesea, este rezultatul unor cauze şi condiţii de-a lungul timpului. Cauzele pot include expunerea la imagini pornografice în copilărie, nesiguranţa profundă şi/sau frică de respingere în relaţii sau o traumă suferită în trecut, cum ar fi abuzul fizic şi/sau sexual. Pe lângă aceste cauze, dependenţa de pornografie se alimentează de la sine şi este progresivă în natura ei. Persoana devină desensibilizată la imaginile pe care le-a văzut şi în mod constant are nevoie de tot mai multe imagini noi. În plus, odată expus la mai multe imagini grafice de activitate sexuală, simpla nuditate nu mai este excitantă. În unele cazuri, aceasta progresie tot mai puternică spre pornografie, poate duce la activităţi ilegale cum ar fi pornografia violentă sau pornografia infantilă.

D-na Ioana, dacă soţul dvs are o activitate frecventă de a urmări acest tip de filme, este foarte clar că există o problemă. Dacă nu ţine cont de faptul că vă deranjează, este clar că este dependent de pornografie .Când nu eşti sensibil la faptul că acţiunile tale rănesc partenerul, atunci, din păcate există o problemă de comnunicare în cuplu. De aceea, îl sfătuiesc să apeleze la serviciile unui psiho-terapeut sexolog.

Dependenţa sexuală şi pornografică este o problemă a societăţii moderne.

----------------------------------------------------------------------------------------

Despre manipulare mediatică. Răspuns pentru Emanuel

Am să enumăr câteva tipuri de manipulare în  televiziune.

Tipuri de manipulare televizată:

Manipularea prin imagine

Manipularea prin filmare

Manipularea prin montaj

Manipularea prin comentariu

Manipularea prin paginaţie

Manipularea prin omisiune

Manipularea prin zvonuri mediatice

Manipularea prin cenzură

Manipularea prin procedeul "a ascunde arătând"

Manipularea prin charisma

Manipularea prin jurnalist

Elementele specifice diferitelor tipuri de producţii de televiziune

Manipularea opiniei publice într-un talk-show, dezbatere, documentar, ancheta inscopul părtinirii uneia dintre părţile implicate se poate face prin darea cuvântului în majoritatea timpului reprezentanţilor acelei părţi, acordarea acestora a dreptului de a avea intervenţii mai lungi şi într-un spaţiu de prezentare mai larg, sublinierea acţiunilor lor pozitive şi minimalizarea faptelor benefice ale părţii adverse etc.

Există trei elemente principale care concură la realizarea manipulării în cazul diverselor producţii de televiziune:

a)Moderatorul
b)Compoziţia platoului
c)Scenariul (discuţiei/emisiunii)

Moderatorul
Primul nivel la care poate începe manipularea este cel al moderatorului. Intervenţiile acestuia sunt văzute ca fiind constrângătoare deoarece moderatorul impune subiectul/tematica de discuţie, dar şi ia cuvântul invitaţilor, le acordă acestora o importanţă diferită ce poate fi observată prin elemente de comunicare non-verbală (tonalitate: ton respectuos, dispreţuitor, politicos, agasat etc).

Studiile făcute de sociologi au demonstrat faptul că, de multe ori, moderatorul, auto-definindu-se drept purtătorul de cuvânt al publicului, pune întrebări care să-i satisfacă doar propria curiozitate sau interesele sale, chestiunile ridicate nefiind interesante pentru majoritatea telespectatorilor. Moralismul moderatorilor este în multe cazuri discutabil.

O altă strategie de manipulare care poate fi abordată de moderator este mimarea lipsei de timp; el se foloseşte de ceas pentru a lua cuvântul invitaţilor sau pentru a-i întrerupe tocmai când se ajunge în miezul problemelor, astfel pierzându-se esenţa şi chiar scopul dezbaterii. Cu cât un moderatori sau un lider de opinie are o credibilitate mai mare şi un statut social mai ridicat (conturat de nivelul de salarizare, frecvenţa participărilor la talk-show-uri,numărul de relaţii cu VIP-uri etc), cu atât discrepanţa dintre el şi un invitat mai puţin cunoscut, chiar dacă este expert într-un domeniu, este mai mare.

Compoziţia platoului
Al doilea nivel la care se poate realiza manipularea în cazul producţiilor de televiziune- compoziţia platoului - este determinant pentru modul de abordare al problemelor. Există indivizi care nu sunt invitaţi de nimeni, precum şi persoane care refuză orice invitaţie. Modul în care este alcătuit cercul de invitaţi influenţează inconştient modul de percepţie al telespectatorilor, absenţa unuia sau a altuia dintre reprezentanţii vreunei părţi aflate la discuţii având o mare importanţă în manipularea mediatică.

Manipularea prin prezentarea dezechilibrată a părţilor
Compoziţia platoului ar trebui, teoretic, să ofere imaginea unui echilibru democratic între părţi. Uneori însă, dreapta şi stânga prezentatorului sunt folosite în scopul de a simboliza: Dreapta şi Stânga politică, iar dacă aceste două părţi nu sunt egal reprezentate (fie la începutul emisiunii, fie pe parcursul ei se aduc mai mulţi invitaţi şi susţinători de una dintre părţi), se produce o deformare a percepţiei în favoarea uneia dintre grupări, distorsiune influenţată nu de calitatea, ci de numărul invitaţilor susţinători.

Scenariul
Scenariul, pe baza căruia moderatorul conduce dezbaterea/emisiunea şi arbitrează părţile poate să fie stabilit înaintea înregistrării (caz în care calitatea discuţiei poate fi afectată, încorsetata de rigiditatea scenariului). Nici cealaltă opţiune nu este, însă,lipsită de riscuri; în cazul în care moderatorul îşi trasează scenariul în linii mari în urma discuţiilor pregătitoare cu participanţii prezumtivi, prin care lasa loc siimprovizatiei sau exprimării libere în timpul emisiunii, discuţia poate să deviezeintr-un mod periculos. Oricum, nu trebuie uitată una din regulile tacite ale jocului şi anume,menţinerea limbajului în limitele politeţii.
 
Manipularea prin mijloace non-verbale de comunicare
Comunicarea non-verbală este un proces complex care include omul, mesajul, starea sufletească, mişcările trupului şi cei cu care se intră în relaţie. Informaţiile legate de această comunicare foarte complexă au ajuns să fie studiate şi însuşite de aproape toate persoanele publice sau aflate în funcţii de conducere (fie manageri de întreprinderi, fie politicieni, vedete de cinema sau de televiziune). Principalele instrumente ale manipulării în dialoguri sinegocieri sunt vocea, privirea, gesturile, poziţia corpului (postura), distanta şi buzele. Deşi pare contradictoriu, vocea este un element principal al comunicării non-verbale deoarece poate fi modulată pe o scară foarte largă. Vocea se compune din 3 elemente esenţiale, care pot căpăta un nivel de variaţie diferit în funcţie de modul în care  folosim:

-ritmul (ce poate alterna de la încet la rapid)-volumul (care poate varia de la mic la mare)
-tonul (a cărui gamă oscilează de la ascuţit la grav).

Impactul pe care elementele comunicării îl au în cadrul unui dialog sau al unei dezbateri este următorul:    Cuvintele au posibilitatea cea mai mare de control, însă au impact mai scăzut faţă de celelalte elemente; tonul vocii are un impact mai mare în cadrul procesului de comunicare iar posibilitatea de control este medie; simbolurile non-verbale au impactul cel mai mare în desfăşurarea comunicării interpersonale dar şi posibilităţile cele mai reduse de control. Atât limbajul trupului cât şi metalimbajul (cuvintele şi expresiile care pot releva adevăratele atitudini şi gânduri ale unei persoane) pot trezi instinctul, intuiţia, "al 7-lea simţ", presimţirea că vorbitorul nu spune ceea ce gândeşte. Metalimbajul permite indivizilor să-i manipuleze pe alţii fără ca aceştia să-şi dea seama. În conversaţiile directe, efectul maxim al cuvintelor nu depăşeşte 7%. Se spune că noi auzim jumătate din ceea ce se spune, ascultăm cu atenţie jumătate din ce am auzit şi ne amintim jumătate din ce am ascultat sumar. Un element de o mare importanţă într-o dezbatere televizată îl reprezintă forma şi caracteristicile mobilierului din studio.
 

Un element de o mare importanţă într-o dezbatere televizată îl reprezintă forma şi caracteristicile mobilierului din studio.

 Jocul de putere cu scaune dintre moderator-invitaţi

1. Înălţimea spătarului-este proporţională cu rangul şi puterea ocupantului

2. Mobilitatea-În cazul în care există, senzaţia de putere este dată de libertatea de mişcare într-un scaun rotitor -în cazul în care nu există, ea va fi compensată cu mobilitatea trupului, cu creşterea numărului de gesturi, fapt ce dezvăluie atitudini şi sentimente ale intervievatului.

3. Înălţimea scaunului este proporţională cu rangul şi puterea ocupantului şi are un efect psihic deosebit de puternic; amplasarea unui invitat pe un scaun mai jos decât cel al moderatorului va induce publicului o reacţie psihologică inconştientă de al desconsidera pe acel individ, scăzându-i din prestigiu.
 
4. Aşezarea-în poziţia competitivă faţă în faţă -crează presiune asupra interlocutorului (mai ales asupra celor neobişnuiţi să dea interviuri la televiziune)-diminuează mult prestigiul interlocutorului.
 
Jocul de putere dintre moderator-invitaţi în funcţie de forma mesei. Formă, caracteristici ce sugerează şi scopul folosirii ei, observaţii.
Patrată-mijloceşte relaţii de competitivitate şi defensive între indivizi cu acelaşi statut social-convorbiri scurte, bazate pe dovezi (fapte,exemple)-scoate în evidenţă relaţia superior-subordonat-partea dreaptă este mai cooperantă decât stanga-opusul este partea rezistentă rotundă-determină o atmosferă relaxantă, fără ceremonii-invitaţii sunt persoane de acelaşi rang- folosită pentru convingerea interlocutorilor -atmosfera de discuţie destinsă-persoana de rang mai mare polarizează puterea (dreapta are mai multă putere decât stânga) dreptunghiulară-ordonează clar influenţa-folosită pentru influenţarea cu maximă eficientă a interlocutorilor –ţinta reală este invitatul amplasat exact de cealaltă parte a moderatorului-în general, în centrul atenţiei sunt moderatorul şi invitatul amplasat în poziţie opusă acestuia.

Tipul de dialog sugerat. Caracteristici- intenţiile moderatorului.

"De colţ" (interlocutorul este amplasat în colţul mesei)-conversaţie prietenească, spontană-colţul biroului este o
potenţială  barieră-grad bun de colaborare-împărţirea-realizarea unui dialog amical-amiabil... 

Teritorială inutilă "de cooperare" (invitatul stă lângă moderator)-similitudini în orientare şi în gândire-atât moderatorul cât şi invitatul sunt de aceeaşi parte a barierei-grad ridicat de colaborare-realizarea unui dialog ca de la egal la egal-uneori poate fi o violare mascată a teritoriului invitatului de atragere a unei a treia persoane (moderatorul stă lângă alte persoane în timp ce unul dintre interlocutori stă exact de cealaltă parte a mesei-similitudini în orientare şi gândire-strategia de "a ţine partea adversarului", în care adversarul este invitat-moderatorul pune întrebări persoanei amplasate diferit de ceilalţi în interesul unuia dintre invitaţi "competitiv-defensivă"-competiţie-defensivă-autoritate manifestată non-verbal-masa este o barieră solidă între oameni-punctele de vedere ar putea rămâne neclintite-competiţie de orice natură-conflict deschis de idei-admonestare-relaţionare superioară faţă de invitat"independenţa"-în care nu se doreşte stabilirea nici unui tip de raport- indiferenţa-posibil ostilitate-graniţele nu sunt încălcate-nu se doreşte nici un fel de dialog real-nu se doresc discuţii sincere.

Exemple de manipulare prin mass media în modernitate şi în contemporaneitate

Remodelarea gândirii în sistemele totalitare (Revoluţia Franceză, regimurile comuniste, regimul nazist) – căi de a controla minţile oamenilor:

Controlul comunicaţiilor umane – atât a informaţiilor primite din exterior, cât şi a intra-comunicării (situaţii disonante cognitiv)

Manipularea mistică – crearea unei aure mistice în jurul grupului conducător,cultul personalităţii

Cerinţa de puritate – de limitarea strictă între pur şi impur, între bine şi rău

Cultul confesiunii – confesiunea purifică sufletul
 

_______________________________________________________

_______________________________________________________

_______________________________________________________

_______________________________________________________

_______________________________________________________

Roberto, 28 ani
"Nu pot să mai ejaculez deloc. De ce?”

Anejacularea poate surveni ca urmare a unui traumatism al măduvei spinării, a unei intervenţii chirurgicale majore asupra ganglionilor limfatici, a diabetului zaharat sau a sclerozei multiple. De asemenea, ea poate fi şi rezultatul unei probleme de natură psihologică.
Cauza clasică a anejacularii este întreruperea răspunsului nervos care poate fi cauzată de traumatisme.

Tratamentul anejacularii este indicat numai pentru a restabili fertilitatea. Dacă terapia medicamentoasă nu da rezultate, singurul mecanism pentru inducerea ejaculării poate fi realizat prin electroejaculare, utilizând o sondă rectala cu impulsuri electrice. Ejacularea poate apărea în pană la 75 % dintre pacienţii care utilizează această metodă. Stimularea prin vibraţii a fost de asemenea utilizată cu succes pentru a induce ejacularea la pacienţii cu leziuni ale măduvei spinării.
Unii bărbaţi sunt incapabili să ejaculeze intravaginal indiferent de împrejurare şi adesea unii consideră dificilă manifestarea oricărei forme de emoţie. Tratamentul pentru aceşti bărbaţi va implica adesea psihoterapie. Scopul tratamentului este de a-i reînvăţa cum să depăşească comportamentul inhibitor care a fost învăţat... Medicul tău curant  poate să te pună în legătură cu unul dintre cabinetele  specializate şi  care se ocupă de acest tip de probleme.

Forme de psihoterapie indicate: hipnoză, psihoterapie terapie raţional-emotiva, terapie sistemica etc.
Metode alternative:Yoga, reflexo-terapie..
 

_______________________________________________________

Bianca: Am un copil de 4 ani.Problema este că în ultimul timp, nu vrea să meargă la culcare ,decât atunci când mergem şi noi.Face crize de plâns,nu ştiu ce să fac..

Copiii au nevoie de multe ore de somn pentru a-şi odihni corpul şi mintea. Dar în foarte multe familii mersul la culcare reprezintă o corvoadă. Şi asta pentru că cei mici vor să stea seara cât mai mult iar părinţii nu ştiu cum să-i mai convingă.

Iată câteva sfaturi care te vor ajuta să-ţi “convingi” copilul că este timpul să meargă la somn:
Păstraţi aceleaşi ore de somn astfel încât copilului să i se formeze o rutină în ceea ce priveşte somnul.
Închideţi televizorul şi calculatorul cu cel puţin 30 de minute înainte că piticul să meargă la somn.
Anunţaţi copilul cu 30 de minute înainte că urmează să meargă la culcare. Începeţi cu o călătorie la baie, unde copilul va folosi toaleta, va face duş şi se va spăla pe dinţi.
Petreceţi timp cu el, în pat, înainte să adoarma, povestind ce s-a întâmplat peste zi sau spunându-i o poveste.Dacă pleacă din pat îl întoarce la loc imediat.Staţi de vorbă şi aflaţi care sunt lucrurile de care se teme copilul (coşmaruri, monştrii etc).
Verificaţi împreună locurile unde crede copilul că se ascund “monştrii” pentru a-i arăta că nu are de ce să se teamă, eventual lăsaţi-i o veioză aprinsă.Dacă copilul protestează lăsaţi-l câteva minute şi apoi mergeţi să vedeţi ce se întâmplă.
 Dacă va continua să plângă şi va continua să vă cheme aşteptaţi de fiecare dată şi mai mult timp înainte de a merge la el.Amintiţi-i copilului că este momentul să doarmă şi că veţi veni din când în când peste noapte să vedeţi dacă totul este bine.
Aveţi nevoie de multă răbdare,dar,sunt convinsă că vă veţi găsi resursele...Succes!

_______________________________________________________

Raluca 19 ani:Sunt foarte supărată. Bărbaţii vor imediat să facă sex cu mine.Nu vor să parcurgă etapele necesare unei relaţii..Care sunt cauzele comportamentului lor?

Dragă Raluca,ai abordat un subiect foarte interesant.

Femeile, mare parte, au nevoie de dragoste pentru a ajunge la sex. Bărbaţii, în schimb, se folosesc de sex pentru aşi demostra abilităţile de vânător.

O diferenţă importantă între bărbaţi şi femei este că domnii sunt mai mult orientaţi pe scop, iar doamnele (domnişoarele) mai mult orientate pe proces. Teoria la care am ajuns este că această diferenţiere s-a făcut pentru a clarifica dacă o fată este disponibilă sau nu. Bărbaţii vor să aibă sex cu cât mai multe femei (ai putea spune că e un proces, dar, de fapt, sunt multe scopuri atinse). Femeile vor o relaţie lungă (un proces lung).

Bărbaţii vânători sunt bărbaţii adevăraţi, sunt cei care au succes în viaţă, în multe privinţe. Sunt cei care obţin rezultate, cei care împart pradă, capii de familie, sunt cei hotărâţi şi puternici şi, în consecinţă, foarte multe femei sunt leşinate după ei. Au încredere în ei, au atitudine de învingător şi bune abilităţi sociale, mai ales în a cuceri.

Sunt precum sportivii de performanţă (pentru că probabil şi sportivii de performanţă sunt vânători), cât timp cursa este în desfăşurare, cupa este foarte importantă şi preţuită. Abia aşteaptă să o apuce şi să o ridice la cer, mândri de performanţa lor.

Şi cupele, femeile, se bucură să fie atât de dorite, de apreciate şi de valorizate, să vadă bărbaţii cât de multe fac pentru ele, cât de insistenţi, cuceritori şi romantici sunt. Dar când o cursă se termină şi cupa a fost câştigată, femeia crede că în sfârşit a găsit un bărbat care o iubeşte mult şi lângă care vrea să-şi petreacă viaţa. Dar, pentru bărbat, partea interesantă tocmai s-a terminat. Un sportiv nu se bucura că a câştigat o cupă şi îşi petrece viaţa alături de ea, ci o pune într-o vitrină unde să o vadă toată lumea şi să-l aprecieze cât de bun e la ceea ce face şi, apoi, începe o altă cursă.

Grea interacţiunea dintre bărbaţi şi femei! Mai ales în acest stadiu, al imaturităţii afective. Pentru că da, după standardele actuale, astfel de bărbaţi sunt imaturi. Deşi încă formează majoritatea oamenilor şi sunt ceea ce se numeşte "normali", tot imaturi sunt. Maturitatea la bărbaţi este o chestie relativ nouă. A apărut după evul mediu – ultimul bastion al barbatului-om şi femeii-animal de casă.În concluzie, este greu cu bărbaţi vânători, dar este şi mai greu de găsit bărbaţi mături

Altfel spus, oamenii care se acceptă pe ei cu tot cu defecte şi, deci, care nu au nevoie de confirmare că sunt în regulă, pentru că deja ştiu asta, sunt capabili de relaţii mai lungi în care să fie fericiţi. Oamenii imaturi, sunt prinşi în relaţie că-ntr-o puşcărie, singurele lor bucurii fiind experienţele sexuale "la normă"...

Îţi doresc să găseşti un bărbat matur care să te facă să te simţi iubita şi respectată.
 

_______________________________________________________

Diana B:Am un băieţel de 5 ani diagnosticat cu ADHD.Ce remedii exista pentru aceasta afecţiune şi la ce specialişti trebuie să apelez?

D-na Diana,vă felicit pentru atenţia pe care o acordaţi copilului.

Tratamentul ADHD urmăreşte trei coordonate: cea educaţională, psihoterapeutică şi psihofarmacologica-fiecare cu metodele sale specifice. Tratamentul educaţional al ADHD se axează pe manifestarea prin artă, prin producţii grafice, pe descrieri, povestioare individuale ale copiilor care ajută la înţelegerea comportamentului lor. Exemple despre toate acestea se regăsesc la sfârşitul fiecărui episod din serie. Tratamentul psihoterapeutic presupune consilierea psihologică efectuată de specialişti. Evaluarea copilului se realizează prin chestionare cu întrebări despre capacităţi şi dificultăţi, prin scale comportamentale specifice pentru ADHD, prin întrebări pentru profesori şi prin evaluări pentru potenţiale afecţiuni coexistente. Tratamentul psihofarmacologic includea până acum trei ani antidepresive şi antipsihotice (abia de curând au intrat pe piaţă medicamente speciale pentru tratarea ADHD). În România, tratamentul medicamentos pentru ADHD este gratuit.

ADHD-ul este o tulburare de comportament, o afecţiune de tip neurobiologic, care se manifestă prin deficit de atenţie şi dificultăţi în desfăşurarea unei sarcini, fiind afectată capacitatea individului de a se controla. Printre principalele cauze ale ADHD, specialiştii menţionează o dereglare în funcţionarea mecanismelor inhibitorii, la cei afectaţi observându-se o cantitate insuficientă de dopamină. Teoriile etiologice - adevărate, dar încă nevalidate de datele ştiinţifice - afirmă că expunerea în viaţa intrauterină la alcool, tutun, droguri şi alte substanţe neurotoxice, creşte riscul apariţiei ADHD-ului. Teoria nutriţională care datează încă din 1978, susţine că anumite substanţe regăsite în alimente (salicilaţi, conservanţi) ar creşte riscul de ADHD. Spre exemplu, copiii care consumă excesiv băuturi pe bază de cafeină, devin agitaţi. O altă cauză extrem de importantă a acestei tulburări neurobiologice o reprezintă factorul ereditar, şansele ca un copil să sufere de ADHD fiind crescute în cazul în care unul dintre părinţi prezintă acest sindrom.

Simptomele ADHD-ului pot apărea chiar din primele luni de viaţă ale copilului. Diagnosticul precoce de ADHD este esenţial pentru a ajuta la înţelegerea problemei şi poate avea un rol hotărâtor în eficienţa tratamentului. Atunci când sugarul este agitat, doarme puţin, plânge des şi prezintă simptome apropiate colicilor abdominali, este bine că părinţii să se adreseze unui specialist deoarece există posibilitatea ca sugarul să aibă ADHD. Pe lângă aceste simptome, care sunt uşor sesizabile dacă părinţii monitorizează atent activitatea copiilor şi adolescenţilor, mai pot exista şi altele care sunt reliefate prin teste speciale care analizează şi evaluează comportamentul. ADHD este prezent atunci când un copil este afectat de aceste simptome în activităţile curente, în mai mult decât un singur context, de exemplu la şcoală şi acasă.

Vă sfătuiesc să apelelati la un neurolog şi la un psihopedagog.ADHD-ul se tratează.

Indiferent de momentul stabilirii diagnosticului, este important ca părinţii să înţeleagă adevăratele motive ale comportamentului copilului lor. Exista actualmente numeroase metode de a ajuta aceşti copii, pornind de la medicamente, terapii comportamentale şi modificări ale mediului şcolar şi al celui de acasă. Beneficiind de ajutorul potrivit, copiii cu ADHD se pot adapta la mediu şi pot duce o viaţă normală.

_______________________________________________________

Spiriduşul:

Hi. Sunt un băiat de 16 ani care are probleme cu părinţii. Mi-am găsit de lucru să merg să împart fluturaşi în fiecare zi, într-un centru comercial, pe 500 de lei pe lună, seara, de la 18 la 22. Nu prea avem bani în casă şi aş vrea să fiu pe picioarele mele, însă părinţii nu mă lasă. Cum să îi conving?

Dragă Spiriduş.

Bravo ţie pentru ambiţia de care dai dovadă. Eşti un tânăr foarte responsabil. În ceea ce priveşte problema cu părinţii tăi, te sfătuiesc să le spui, că, în occident toţi adolescenţii au un job de 4 ore, deci, este o normalitate. Arată-le că investeşti banii câştigaţi în lucruri utile sau că-i pui într-un cont pentru nevoi personale. Aşa le vei câştiga încrederea. Pentru un părinte este greu să accepte faptul că un adolescent vrea să fie independent dar dacă-i sunt aduse argumente şi exemple sunt convinsă că-i vei convinge. Succes!

_______________________________________________________

Ioana: Am 14 ani şi am un prieten. Mama nu mă lasa însă să am până la 15 ani. Ce să fac?

Dragă Ioana, mă bucur că mi-ai scris. Sfatul meu este să-ţi prezinţi prietenul mamei.Ea îl va cunoaşte şi îşi va face o părere despre el. Orice părinte vrea să-şi protejeze copilul. Nu-i ascunde faptul că ai prieten.Părinţii vor binele copiilor. Succes.

Marian:Mă îndrăgostesc des şi îmi trece repede.Ce să fac?
Dragă Marian.

Stabilitatea emoţională este extrem de plictisitoare sau instabilitatea emoţională îţi energizeaza relaţiile?Ai nevoie de o maturizare afectivă.Îţi recomand să tratezi problema cu seriozitate.Apelează la un terapeut şi cu ajutorul lui vei reuşi să ajungi la stabilitatea mult dorită.
Primul pas a fost făcut,deci,ai toate şansele să rezolvi problema.

Dan:Cum să renunţ la fumat.

Dragă Dan,eşti pregătit să renunţi?Dacă da,atunci primul pas este făcut.Voinţa are un rol important în acest demers.Pregăteşte-ţi corpul şi mintea pentru stresul care va veni:
- fixează-ţi o dată când te hotărăşti să renunţi şi respect-o: reprezintă un pas foarte important spre a deveni o persoană nefumătoare; pentru persoanele care nu au fumat deloc în ziua stabilită, este de zece ori mai probabil să nu fumeze în următoarele şase luni; alegerea unui moment potrivit vă poate creşte foarte mult şansele; nu vă stabiliţi această zi într-o perioadă foarte stresanta
- încearcă să faci nişte schimbări: scapa de toate scrumierele şi brichetele după ce ai fumat ultima ţigară; aruncă toate pipele şi pachetele cu tutun; încearcă să înlături orice urmă de tutun din interiorul casei, aeriseşte bine camerele, curata draperiile şi husele canapelelor şi nu mai lasa să se fumeze la tine în casă; aruncă brichetă din maşină
- dacă ai mai încercat în trecut să renunţi la fumat, trece în revistă toate acele tentative: gândeşte-te la lucrurile care te-au ajutat în trecut şi foloseşte acele strategii din nou; gândeşte-te şi la lucrurile care te-au împiedicat în reuşită şi încearcă să le pui mai bine în practică sau dacă nu, evită-le
- odată ce te-ai hotărât să renunţi, nu mai încerca nici măcar să tragi un fum dintr-o ţigară: ar trebui să încerci să reduci numărul ţigărilor, înainte de data oficială când ţi-ai propus să te laşi de fumat.
Îţi mai recomand şi Hipnoză,da rezultate foarte bune..

Cristina:Nu pot să-mi uit fostul iubit.Cum să procedez?

Oricât ar dura o relaţie şi indiferent cum s-ar termina, rămân acolo, în sufletul oricărei femei, anume sentimente, trăiri, de care nu se poate detaşa foarte uşor.Într-un fel sau altul rămânem conectaţi toată viaţa cu oamenii pe care i-am cunoscut, pe care i-am acceptat alături de noi, fie şi pentru o perioadă limitată de timp. Depinde de fiecare persoană în parte, de nevoile ei afective şi intelectuale de a menţine această punte de legătură între vechi şi nou.Te poţi detaşa făcând mai multe activităţi care să te ţină conectată şi care să-ţi ocupe mintea..După orice ruptură afectivă exista un travaliu,o perioadă în care rememoram totul.Cristina,vrei cu adevărat să îl uiţi?Răspunde-ţi la această primă întrebare,sincer..De aici încolo depinde de forţa ta interioară.Nu spun că este uşor,dar,nici imposibil nu este.